Sculptorul Cristian Orza s-a născut în Cluj în 1967, unde trăiește și lucrează în prezent. A absolvit Academia de Arte Vizuale din Cluj în 1997. Ulterior, în timpul unui rezidențiat în UK, în Oxford și Gloucester, s-a specializat în restaurarea și conservarea siturilor istorice. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici (UAP). A avut numeroase expoziții și multe dintre lucrările sale se află în colecții private din România, Germania, Italia, UK, SUA și Australia.
“Sunt întrebat adesea care sunt izvoarele creației mele. Răspunsul este invariabil: mă inspir din natură, din diversitatea ei, din bogăția ei inepuizabilă. Tot ea, cu generozitate îmi revarsă darurile sale cele mai de preț pentru sufletul unui sculptor: lemnul, piatra, bronzul, metalele, sticla sau teracota. Depinde doar de mine să dau viață acestor ofrande. Se întâmplă adesea să mă servesc din tomberoane și să extrag de acolo lucruri scoase în afara lumii de către om. Le iau și le dau o nouă viață: în felul acesta valorific superior un lucru inutil și urât transformându-l într-o formă spirituală, într-un concept, într-o aspirație sau o atitudine. În plan spiritual mă animă rădăcina creștină a existenței și folosesc adesea sugestii biblice în sculpturile mele, însă stilizându-le, dându-le o valoare mai amplă decât conținutul inițial.” Cristian Orza
EXPOZIȚII:
- Expoziție de grup la Galeriile UAP, Cluj, România. Edițiile: 1993, 1994,1995
- Expoziție de grup, Hereford, UK, 1999
- Bienala de arte vizuale, Arad, Romania, 2000
- Expoziție de grup, Conferința Oamenilor de Afaceri, Cluj, România, 2001
- Expoziție de grup, Salonul de Artă, Galeriile UAP, Cluj, România, 2005
- Expoziție personală, Galeria Veche, Cluj, România, 2006
- Expoziție de grup, UAP Cluj, România, 2006
- Expoziție de grup la Galeriile UAP, Cluj, România. Edițiile: 2006, 2007, 2008, 2009, 2010
- Expoziție personală,“Tango Diagonal au Chocolat”, sculptură, Artfooly, The Slice of Art Gallery, București, România, 2014